Premierul Ludovic Orban l-a numit pe veteranul PNL Nini Săpunaru, de patru ori deputat al partidului, dar cunoscut în special pentru poziția de șef al Vămilor pe care a deținut-o în ultima parte a anilor ’90, în funcția de secretar de stat al Departamentului pentru Relația cu Parlamentul din cadrul Secretariatului de Stat al Guvernului.
Deputatul PNL Virgil Popescu (51 de ani), propus să preia conducerea structurii-mamut pe care liberalii vor să o creeze prin recomasarea ministerelor Economiei și Energiei, a fost director al sucursalei PECO Mehedinți a Petrom înainte de preluarea fostei companii de stat de către austriecii de la OMV, iar din 2007 deține, alături de soția sa, care este asociat majoritar și administrator, o firmă ce operează în prezent ca dealer trei benzinării Petrom.